Arhiva etichetelor: CE

Franța: în era Platini, prima coroană

Platini cu Balonul de Aur 1984 (”France Football”)

Fragment din cartea “Legiunea străină (fotbalul sfârşitului de mileniu)”, scrisă de Octavian Stăncioiu şi apărută în 2001, la Editura Mirador (Arad). Primul mare triumf este legat de anul 1984. Cu Platini dirijor în teren şi Michel Hidalgo pe bancă, Franţa câştigă, pe teren propriu, Campionatul European, învingând în finală Spania, cu 2-0. Parcă pentru a accentua că acesta a fost anul fotbalului francez, care nu cucerise nimic până atunci, în aceeaşi vară “cocoşii” se impun […]

Franța: un francez inventează Mondialul

Jules_Rimet (Wikipedia)

Fragment din cartea “Legiunea străină (fotbalul sfârşitului de mileniu)”, scrisă de Octavian Stăncioiu şi apărută în 2001, la Editura Mirador (Arad). Din 1921 preşedinte al FIFA, francezul Jules Rimet a fost iniţiatorul Cupei Mondiale, care, din 1946, devenită Campionat Mondial, îi va purta numele. Ar fi fost şi culmea ca Franţa să nu participe la prima ediţie, Uruguay 1930. A început bine, cu un 4-1 administrat Mexicului, dar apoi a pierdut cu acelaşi 1-0 în […]

Franța: “les Bleus” au devenit “les Noirs”

Sigla FFF

Deşi s-a numărat printre pionierii extra-britanici ai fotbalului, Franţa nu a fost o mare putere până la sfârşitul anilor ’50, când generaţia lui Kopa a jucat semifinalele Mondialelor şi Europenelor. Deceniul următor a adus însă revenirea la normalitate. O nouă super-generaţie, cea a lui Platini, va impune echipa “tricolorilor” francezi printre “giganţi”. În numai patru ani, între 1982 şi 1986, Franţa a jucat două semifinale de CM, a cucerit un titlu european şi unul olimpic! […]

Luxemburg: la un pas de semifinalele CE!

În 1963, Luxemburgul a uimit în a doua ediţie a Cupei Europei (actualul CE). S-a calificat direct din turul preliminar în turul 1, unde a dat peste Olanda. Deşi fără nici o şansă, a scos un 1-1 în deplasare, iar returul, care trebuia să aibă loc pe teren propriu, l-a jucat tot în Olanda, la Rotterdam. Şi, culmea, a învins cu 2-1, obţinând o calificare incredibilă. În sferturi de finală, adversar Danemarca. 3-3 în primul […]

CE U19: Recordul unic al ”Furia Roja”

Sigla CE U19

În afară de Spania, alte două țări au reușit, de-a lungul istoriei, să fie atât campioane mondiale cât și europene ”la zi”, la seniori. Este vorba de Germania de Vest (CE 1972, CM 1974) și de Franța (CM 1998, CE 2000). Însă, pe lângă aceste titluri, nimeni n-a reușit să dețină, în același timp, și pe cele ale CE de tineret și CE de juniori U19, precum Spania acum! Doar Franța a reușit să se […]

CM 2014: Piţurcă i-a bătut pe toţi!

Piturca

În acest moment, ordinea şanselor în grupa României pentru preliminariile CM 2014 ar fi următoarea: Olanda, Turcia, România, Ungaria, Estonia, Andorra. Este o grupă de şase echipe, cu Olanda mare favorită la primul loc, cu Turcia, România şi Ungaria luptându-se pentru locul 2 şi cu Andorra mare favorită la poziţia… “lanternei roşii”. Olanda este triplă vicecampioană mondială (1974, 1978 şi, ultima dată, chiar anul trecut), iar în 1988 a cucerit titlul european. Cu “Portocala mecanică” […]

Luxemburg: la un pas de semifinalele CE!

În 1963, Luxemburgul a uimit în a doua ediţie a Cupei Europei (actualul CE). S-a calificat direct din turul preliminar în turul 1, unde a dat peste Olanda. Deşi fără nici o şansă, a scos un 1-1 în deplasare, iar returul, care trebuia să aibă loc pe teren propriu, l-a jucat tot în Olanda, la Rotterdam. Şi, culmea, a învins cu 2-1, obţinând o calificare incredibilă. În sferturi de finală, adversar Danemarca. 3-3 în primul […]

Ioan Igna: “Cel mai mare fotbalist român a fost Petschowski”

igna

Vă prezentăm prima parte din interviul realizat de Octavian Stăncioiu şi publicat la 13 februarie 2008 pe www.sport365.ro. Ioan Igna este singurul arbitru român delegat la toate marile competiţii: CM, CE, JO, CM de tineret, finale de cupe europene. Practic, doar de la Cupa Confederaţiilor a lipsit, dar pe atunci acest turneu nici nu exista. Precizare: prenumele corect este Ioan, şi nu Ion, aşa cum apare în ambele ediţii ale cărţii “Fotbal de la A […]