La moartea unui Căpitan

Costică Ştefănescu, ieri, s-a sinucis. Avea 62 ani şi o boală necruţătoare l-a împins spre acest final şi cutremurător gest.

S-a născut la 26 martie 1951, la București. Format la centrul juvenil al Stelei, şcoală de fotbal condusă de celebrul şlefuitor de mingicari Francisc Fabian. Debutează în Divizia A la 18 ani, în 1969, chiar în echipa militarilor, într-un derby cu marea trupă pe care o avea atunci Rapidul. Joacă în roş-albastru alături de Sătmăreanu I, Tătaru II, Iordănescu. Joacă atacant, de aici şi tehnica sa sclipitoare. Nu reuşeşte să se impună, şi în 1973 intervine primul moment de inflexiune al carierei sale: pleacă la Universitatea Craiova. La schimb cu Sameş, un alt mare fundaş central, stins şi el, prea tânăr, în ultimii ani.

În alb-albastru începe ca mijlocaş. Alături de Oblemenco, Deselnicu, Marcu, Ţarălungă, Strâmbeanu şi încă juniorul Ilie Balaci. În acel prim sezon, Craiova ia primul ei titlu, iar Balaci devine cel mai tânăr debutant (şi azi) din istoria naţionalei României. 1976. Al doilea moment-cheie al carierei lui Costică Ştefănescu. La sugestia marelui poet Adrian Păunescu, mare fan al Universităţii, antrenorul Teaşcă îl mută pe ex-stelist libero. Acesta va fi postul pe care Ştefănescu va intra în legendă.

Devine căpitanul Craiovei. În ’77 debutează – târziu, la 26 ani (!) – în naţională. În 1980, după un neuitat România – Iugoslavia 4-1, când “tricolorii” le suflă “plavilor” ultima ediţie a Cupei Balcanice, Ştefănescu preia şi banderola naţionalei. De la… Ştefan Sameş, alături de care va forma cuplul de fundaşi centrali “tricolori” pentru campania preliminariilor CM ’82.

Iar Craiova devine Craiova Maxima. Prima echipă românească ajunsă în sferturile CCE, în 1982, eliminată de Bayern-ul lui Breitner şi Rummenigge. Prima echipă românească ajunsă în semifinalele unei cupe europene, în 1983, acel parcurs legendar – să nu ne mai ferim de cuvinte – din Cupa UEFA. Fiorentina lui Passarella, Antognoni, Bertoni şi Graziani. Shamrock Rovers. Bordeaux, cu Giresse, Tigana, Tresor, Lacombe şi antrenorul Aime Jacquet, viitor campion mondial în 1998. Kaisersalutern-ul lui Briegel şi Brehme. Şi, în sfârşit, Benfica. Bento, Humberto Coelho, Diamantino, Chalana, Nene, Filipovic, Strömberg. Antrenor, Sven-Göran Eriksson. Da, chiar el, cel care va deveni legendarul suedez. “M-ai învins, Rodioane!”, recunoştea marele scriitor Eugen Barbu – autorul romanelor “Unsprezece” şi “Groapa” – în “Informaţia Bucureştiului”, după ce Cămătaru fusese pe tot terenul lui Estadio da Luz, Craiova smulgând un eroic 0-0 în turul cu Benfica. Suspendat, Ştefănescu n-a jucat atunci, fiind înlocuit de bătrânul Ciupitu. 1-1 în retur, pe “Central”, şi eliminare în semifinale.

Silvică Lung – “Negoro” Negrilă, Nae Tilihoi, Costică Ştefănescu, Nae Ungureanu – Aurică Ţicleanu, Costică Donose, Ilie Balaci – Zoli Crişan, Rodion Cămătaru, Sorin Cârţu. Rezerve, Gabi Boldici, Grigore Ciupitu, Liţă Dumitru (chiar “jandarmul” lui Pele de la Guadalajara), Aurică Beldeanu, Mircea Irimescu, Gheorghiţă Geolgău (titular la naţională şi rezervă la Craiova!). Plus cei din “noul val”, Florin Cioroianu, Adrian Popescu, Dănuţ Bica, Marian Bâcu. Căpitan, Ştefănescu. Antrenor, Tică Oţet. Conducător, Corneliu Stroe. Medic, Sică Frânculescu. Crainic radio, Sebastian Domozină. Mari suporteri, Adrian Păunescu (autorul versurilor piesei “Cântec pentru Oltenia”), Amza Pellea (vă mai amintiţi sceneta din Revelionul acelui sezon, cu acel “Mă, fraţilor, şi dac-o fi ş-o fi!…” prefaţând “dubla” contra lui Kaisersalutern), Ştefan Andrei (ministrul de Externe), Tudor Gheorghe (interpretul imnului clubului, “Oltenia eterna Terra Nova”), Marin Sorescu.

Aceasta a fost formula Universităţii Craiova 1982/83. Craiova Maxima sau “Campioana unei mari iubiri”. Probabil cea mai frumoasă echipă românească de club a tuturor timpurilor. O echipă care, dacă ar fi avut parte de susţinerea necesară – aşa cum va avea, peste câţiva ani, Steaua – putea cuceri Cupa Campionilor Europeni. În vara ’83, tânărul Hagi, abia ieşit din juniorat, se înţelesese cu Universitatea Craiova. Dar a intervenit Nicuşor Ceauşescu şi Hagi a fost “deturnat” la Sportul Studenţesc. Poate că alta ar fi fost şi istoria alb-albastră…

În acei ani, Ştefănescu era şi căpitanul naţionalei lui Mircea Lucescu. Într-o perioadă în care România se califica la Euro ’84, eliminând campioana mondială “en titre” Italia. Costică a purtat banderola şi la turneul final din Franţa şi o va purta până când, în 1985, la 34 ani, pune punct carierei internaţionale.

La finalul acelui an pleacă de la Craiova, ca antrenor-jucător la FCM (actualul FC) Braşov. Se retrage de pe gazon în 1988, la 37 ani, cu 490 meciuri jucate în prima divizie a ţării, record ce va dăinui 24 ani (l-a depăşit, în toamna anului trecut, Dănciulescu).

De nu mai puţin de patru ori ocupă locul 2 în ancheta celui mai bun jucător român al anului: în 1979 (după… Sameş), 1981, 1982 (în ambele cazuri după colegul său de la Craiova, Balaci) și 1985 (după Hagi). De alte patru ori ocupă locul 3: în perioada 1978-1985 s-a clasat mereu pe podiumul anchetei!!

Alături de Belodedici, a fost cel mai bun şi mai tehnic libero al istoriei fotbalului românesc. Clarvăzător, avea o incredibilă ştiinţă a jocului şi a pasei lungi. Vă mai amintiţi pasa pentru sprintul şi golul lui “Cami”, de pe Rasunda? Ieşea din apărare driblând, şi mereu cu capul sus. Crea superioritate, într-o vreme în care nu se inventaseră termenii fotbalului postmodern. Asigura echilibrul. Pe teren şi în vestiar. Era mereu serios, avea o alură de diplomat.

A fost, apoi, timp de 26 ani (până anul trecut), antrenor. Inclusiv la cele două mari cluburi la care a jucat, Steaua şi Universitatea Craiova. Inclusiv la Poli Timişoara. Secundul lui Iordănescu la naţională, între 1994-1998, în vremea “Generaţiei de Aur” a lui Hagi şi Gică Popescu. Şi, mulţi ani, în străinătate, aproape exclusiv în ţările arabe ale Asiei.

Costică Ştefănescu este al doilea jucător al Craiovei Maxima ce trece în lumea celor drepţi. Primul, Zoli Crişan, stins acum (deja) 10 ani. De la semifinala cu Benfica sunt exact trei decenii. Oţet, Frânculescu, Domozină, Păunescu, Amza Pellea, Sorescu sunt şi ei în Ceruri.

Cu dispariţia lui, parcă simţim cu, încet, pe nebăgate de seamă, se stinge o lume. Era lumea “Epocii de Aur” şi a “generaţiei în blugi”.

Odihneşte-te în pace, Căpitane, şi Dumnezeu să te ierte pentru ce ai făcut ieri. Lăsaţi-mă să plâng.

Abţibild Panini din seria Euro ’84Ştefănescu, în fruntea Universităţii Craiova, înaintea returului cu Benfica din Cupa UEFA 1983 (sursa: coperta revistei “Pro Universitatea”)Universitatea Craiova înaintea returului cu Kaisersalutern din Cupa UEFA 1983. De la stânga la dreapta, rândul de sus: S. Lung, Cămătaru, Tilihoi, Ştefănescu, Ţicleanu, Geolgău; rândul de jos: Donose, Ungureanu, Negrilă, Crişan, Balaci (sursa: “Fotbal ’83″)Universitatea Craiova în primăvara 1983. De la stânga la dreapta, rândul de sus: Balaci, Crişan, Negrilă, Ungureanu, I. Dumitru, Cârţu; rândul din mijloc: V. Frânculescu, S. Lung, Ştefănescu, Irimescu, Beldeanu, Cioroianu, Ţicleanu, Boldici, C. Stroe; rândul de jos: Tilihoi, Ciupitu, Cămătaru, C. Oţet, Ad. Popescu, Geolgău, Donose (sursa: ilustrată)

Acest articol a fost publicat in categoria Legende, Ştiri.

Etichete , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,