Ioan Igna: “Unii îi spun ‹amendamentul Igna›”

Vă prezentăm a patra parte din interviul realizat de Octavian Stăncioiu şi publicat la 13 februarie 2008 pe www.sport365.ro.

– În ’86 a venit, practic, încununarea carierei dv. de arbitru, prezenţa la Mondiale. Aţi fost ultimul arbitru de centru român la un Campionat Mondial…
– Într-adevăr, acolo a fost vârful carierei mele şi în perioada respectivă am avut forma cea mai bună. Pe mine m-a ajutat foarte mult constituţia fizică şi rezistenţa, plus avantajul că am fost fotbalist. Când arbitrezi echipe mari, ca Brazilia sau Franţa, jucătorii te simt imediat că ai jucat fotbal şi a fost un avantaj, pentru că jucătorii aceia mari au simţit. Aşa am reuşit să nu scot nici un avertisment într-un meci ca Franţa – Brazilia.

– La acel meci, care e un meci celebru din istoria Mondialelor, au fost două decizii grele, care au născut multe discuţii…
– Da… Prima dată a scăpat Bellone singur, portarul brazilienilor a ieşit în afara suprafeţei de pedeapsă şi l-a împins. Eu am arătat legea avantajului. Menţionez că pe acea vreme nu puteai să revii dacă nu se concretiza avantajul. Bellone s-a oprit, s-a uitat la mine, şi când m-a văzut cu braţele întinse a plecat spre balon. Avea 10-12 m avantaj faţă de stoper. Când a vrut să plece, cu piciorul drept a alunecat pe o pungă. El a declarat acest lucru, mai târziu. S-a văzut că s-a dezechilibrat şi a ajuns în acelaşi timp cu Julio Cesar. M-a salvat la final, la conferinţa de presă. De ce spun că m-a salvat: chiar dacă a fost decizia corectă, contează foarte mult atunci când este întărită de jucătorul în cauză, pentru că lumea era împărţită, mai ales ziariştii. Bellone a spus că nu se aştepta să ia arbitrul o măsură aşa înţeleaptă, după atâtea minute de joc, la căldura şi altitudinea respectivă. Atunci, Pele şi cei aflaţi la conferinţă au început să aplaude.

– A mai fost o fază interesantă la penalty-uri, când mingea a ricoşat din bară în spatele portarului şi a intrat în poartă…
– Portarul s-a aruncat în faţă, balonul a lovit bara în stânga sa, l-a lovit în umăr şi a intrat în poartă. A venit la mine căpitanul Braziliei să mă întrebe dacă este gol. Am fluierat şi am arătat centrul terenului şi el a plecat, a înţeles că a fost gol. Am declarat pe urmă că faza este terminată când se opreşte balonul. Imediat după aceea s-a introdus şi oficial această regulă. Unii îi spun “amendamentul Igna” la loviturile de departajare din punctul de la 11 m.

– Cum a fost să conduceţi din teren aşa jucători mari, Socrates, Zico, Platini?
– Ioan Chirilă a vrut să îmi ia un interviu şi a rămas decepţionat, pentru că dorea să facă un articol deosebit, dar eu i-am spus: “Nea Ioane, las-o-ncolo, aşa fotbalişti mari puteau să joace şi fără arbitru, eu nu puteam decât să-i încurc”.

– Aţi avut probleme cu vreun “monstru sacru”?
– Cu ăia mari n-am avut niciodată probleme.

– În ’87 aţi condus returul finalei Cupei UEFA, Dundee United – IFK Göteborg…
– A fost prima oară când am arbitrat o echipă cu media de înălţime 1,90, IFK Göteborg. La fel, fără nici un avertisment. Jucătorul te ghiceşte imediat că ai jucat fotbal.
(Va urma)


Foto: Florin Turtă (”Regele Fotbal”)

Acest articol a fost publicat in categoria Interviuri, Ştiri.

Etichete , , , , , , , , , , , ,