Liga Campionilor: Istoria

Este cea mai importantă competiție intercluburi din lume. Denumirea clasică, de Cupa Campionilor Europeni (pe scurt CCE, în traducere exactă Cupa Cluburilor Campioane Europene), a fost schimbată în 1992 în Liga Campionilor (denumire completă Liga Campionilor UEFA). (De fapt, până în 1997/98, inclusiv, fazele preliminare au continuat să se joace sub denumirea de CCE). Competiția mai este cunoscută și sub abrevierea de C1.

Destinată campioanelor “en titre” ale ţărilor din Europa, din 1997 permite şi participarea celor mai bine clasate cluburi în ediţia precedentă a celor mai importante campionate naţionale europene.

Se desfășoară anual, în sistem cupă, cu finală în manşă unică. Începând din ediția 1991/92 s-a introdus și sistemul grupelor. Din ediția 1997/98, echipe eliminate în anumite faze continuă cursa în Cupa UEFA (acum Liga Europa).

După transformarea în Liga Campionilor, competiția a devenit, treptat, una gigantică, dominată în special de rațiuni financiare.

Tabloul de onoare (finalele)
1955/56 Real Madrid – Reims 4-3
1956/57 Real Madrid – Fiorentina 2-0
1957/58 Real Madrid – Milan 3-2 d.p.
1958/59 Real Madrid – Reims 2-0
1959/60 Real Madrid – Eintracht Frankfurt 7-3
1960/61 Benfica – Barcelona 3-2
1961/62 Benfica – Real Madrid 5-3
1962/63 Milan – Benfica 2-1
1963/64 Internazionale – Real Madrid 3-1
1964/65 Internazionale – Benfica 1-0
1965/66 Real Madrid – Partizan Belgrad 2-1
1966/67 Celtic – Internazionale 2-1
1967/68 Manchester United – Benfica 4-1 d.p.
1968/69 Milan – Ajax 4-1
1969/70 Feijenoord – Celtic 2-1 d.p.
1970/71 Ajax – Panathinaikos 2-0
1971/72 Ajax – Internazionale 2-0
1972/73 Ajax – Juventus 1-0
1973/74 Bayern – Atletico Madrid 1-1 d.p., 4-0 (rejucare)
1974/75 Bayern – Leeds 2-0
1975/76 Bayern – St. Etienne 1-0
1976/77 Liverpool – Borussia Mönchengladbach 3-1
1977/78 Liverpool – Bruges 1-0
1978/79 Nottingham Forest – Malmö 1-0
1979/80 Nottingham Forest – Hamburg 1-0
1980/81 Liverpool – Real Madrid 1-0
1981/82 Aston Villa – Bayern 1-0
1982/83 Hamburg – Juventus 1-0
1983/84 Liverpool – Roma 1-1 d.p. (4-2 l.d.)
1984/85 Juventus – Liverpool 1-0
1985/86 Steaua – Barcelona 0-0 d.p. (2-0 l.d.)
1986/87 Porto – Bayern 2-1
1987/88 PSV Eindhoven – Benfica 0-0 d.p. (6-5 l.d.)
1988/89 Milan – Steaua 4-0
1989/90 Milan – Benfica 1-0
1990/91 Crvena zvezda – Marseille 0-0 d.p. (5-3 l.d.)
1991/92 Barcelona – Sampdoria 1-0 d.p.
1992/93 Marseille – Milan 1-0
1993/94 Milan – Barcelona 4-0
1994/95 Ajax – Milan 1-0
1995/96 Juventus – Ajax 1-1 d.p. (4-2 l.d.)
1996/97 Borussia Dortmund – Juventus 3-1
1997/98 Real Madrid – Juventus 1-0
1998/99 Manchester United – Bayern 2-1
1999/2000 Real Madrid – Valencia 3-0
2000/01 Bayern – Valencia 1-1 d.p. (5-4 l.d.)
2001/02 Real Madrid – Bayer Leverkusen 2-1
2002/03 Milan – Juventus 0-0 d.p. (3-2 l.d.)
2003/04 Porto – Monaco 3-0
2004/05 Liverpool – Milan 3-3 d.p. (3-2 l.d.)
2005/06 Barcelona – Arsenal 2-1
2006/07 Milan – Liverpool 2-1
2007/08 Manchester United – Chelsea 1-1 d.p. (6-5 l.d.)
2008/09 Barcelona – Manchester United 2-0
2009/10 Internazionale – Bayern 2-0
2010/11 Barcelona – Manchester United 3-1
2011/12 Chelsea – Bayern 1-1 d.p. (4-3 l.d.)

Palmaresul trofeelor
Real Madrid – 9
Milan – 7
Liverpool – 5
Ajax, Barcelona, Bayern – 4
Internazionale, Manchester United – 3
Benfica, Juventus, Nottingham Forest, Porto – 2
Aston Villa, Borussia Dortmund, Celtic, Chelsea, Crvena zvezda, Feyenoord, Hamburg, Marseille, PSV Eindhoven, Steaua – 1

Acest articol a fost publicat in categoria Legende.

Etichete , , , ,