La dispariția unui sufletist. Dumitru Sechelariu, un cowboy al fotbalului românesc

Nu l-am cunoscut, personal. L-am văzut în oficiala stadionului din Bacău, care apoi avea să-i poarte, temporar, numele, la un meci celebru pentru fotbalul timișorean, un nenorocit FCM – Poli 2-0, în ’97, când Narcis Răducan a frânt, în favoarea Târgoviștei, visul violet de a rămâne în elită. (E meciul de la care se va trage sfârșitul Politehnicii în varianta ”clasică”).

A preluat pe FCM Bacău când mulți dintre noi nici nu înțelegeau că nu mai trăim în comunism. Se întâmpla prin 1992. A fost, așadar, unul dintre primii patroni ai fotbalului românesc postdecembrist. Avea, Sechelariu, vreo 34 ani atunci. O vârstă la care tinerii, în ziua de azi, încă stau cu părinții. Fusese mecanic auto, dar după Revoluție a știut să facă bani.

Visa să ajungă sus de tot cu echipa. A bătut și Dinamo – dar asta (sau tocmai de asta) nu l-a ferit de retrogradare – și Steaua. A ținut steagul Bacăului pe firmament atât cât l-au ținut puterile. A achiziționat vedete, a fost primul care a cumpărat un loc de Divizia A pentru o echipă, în 2001, când a pus și nocturnă.

Fotbalul l-a propulsat în fotoliul de primar. De acolo, a ajutat fotbalul. Nu și orașul.

Primarul de după el n-a ajutat nici fotbalul și (mi-au spus cunoscuții de acolo) nici orașul. Bacăul are acum o echipă-hibrid, SC, prin liga a III-a. Legendara FCM și-a dat duhul prin toamnă.

Dumitru Sechelariu a făcut greșeli, dar cine nu face? A făcut, desigur, și lucruri dincolo de limita legii. Însă a avut o calitate pe care nu i-o poate lua nimeni. O calitate pe cale de dispariție. A fost un mare sufletist.

La doar 54 ani, s-a stins, lăsând în urme povești cu jocuri de noroc, fotbal, politică și pistoale. A fost un cowboy al fotbalului românesc. Odihnească-se în pace.

Acest articol a fost publicat in categoria Legende.

Etichete , , , ,